30 Ian 2008
by o picăturăin diverse
Dacă vă întrebaţi cumva, uite că m-am gândit să vă spun. Iar dacă nu vă întrebaţi, eu tot vă spun 
A ieşit soarele! Nu, nu ăla de afară, ci ăla de pe strada mea. (clasic) Deocamdată are şi dinţi, dar merge. E un pic mai bine, e călduţ. De câteva zile, o stresez pe L. cu tot felul de poveşti, iar ea îmi tot repetă: Trăieşte-ţi viaţa! La început nu prea înţelegeam eu bine ce vrea să zică şi tre să recunosc că nici acum nu-s lămurită complet, dar parcă m-am mai luminat şi parcă nu mai vreau eu ce vroiam atât de mult. M-am schimbat de la o zi la alta după cum a bătut vântu’ şi mi se pare tare cool. Mă deranjează că asta mă împiedică un pic să spun, de fapt, ce simt şi ce nu-mi convine. Aaaaa şi cică să nu mă mai lovesc de detalii. Păi, detaliile sunt viaţa mea, ce mă fac fără ele? Eu trăiesc din detalii, cu asta mă hrănesc. Fără nicio legătură cu ce-am spus până acum vă anunţ că am găsit un stomatolog mişto rău Şi tot fără legătură, diseară mă duc la karaoke. Hihihihi…Şi tot fără legătură, am băgat sticla de cola într-un pahar cu apă. Şi tot fără legătură…îşi spun că ai perfectă dreptate. Sunt cam toantă.
30 Ian 2008
by o picăturăin diverse
Mdeaaaa…a ajuns o primă leapşă şi la mine.Dl. Haos şi Zâmbete e responsabil de asta. Încerc să mă abţin de la alte comentarii şi, cum sunt o finuţă, o să răspund şi eu frumos la ea. (fără s-o dau mai departe că-i cam veche). Am luat din teancul de cărţi de la marginea patului, care aşteaptă să fie citite de această fiinţă draguţă care scrie, următoarea carte…”Spune-mi ceva despre Cuba”. Am deschis la pagina cu pricina şi de la rândul al cincilea zice aşa:
“O colică brutală l-a îndoit de durere; s-a pus în patru labe, înaintând cât putea de repede spre casa scării, unde se sfârşea scara în spirală, fără să se întrebe nici măcar cât era ceasul. A coborât, ţinându-se cu mâna stângă de burtă, hotărât să nu facă zgomot. Din fericire, Leo lăsase aprinsă lumina din bucătărie, care l-a ajutat să se orienteze. Dar, când a ajuns jos, lumina l-a obligat să închidă ochii.”
27 Ian 2008
by o picăturăin diverse
De data asta încep cu concluzia. După blog, oamenii cred că-s o tristă şi-o nefericită! Acum…cum am ajuns la concluzie. Păi să vă explic. La un moment dat, citeam pe blogul unei colege de trafic.ro. Nu prea ştiam eu cu ce se mănâncă, dar mi-am băgat numaidecât nasul să aflu, mi-am făcut cont, am văzut eu care-i treaba şi m-am minunat. Aseară, am intrat din nou şi am dat un click pe “căutări” şi ce să vezi…lacrimi peste tot (şi chaos…dar ăsta-mi place). De ce caută lumea lacrimi, habar n-am şi nu mă interesează, de ce ajung astfel la mine pe blog…asta-i o problemă! Una destul de ciudată,mai ales că aşa mi-am adus aminte de o altă colegă, care nu mă mai văzuse de vreun an, iar când a citit blogul m-a întrebat mirată:”Diana, ce s-a întâmplat cu tine? Eşti tristă şi tu nu erai aşa.” Mă rog, asta nu m-a speriat foarte tare, mai ales că anul ăsta a fost unul cu de toate, mai multe rele decât bune, şi cred (dar nu bag mână-n foc)că m-au mai maturizat un pic. Şi nu-s tristă. Ca tot omu’, am şi eu momentele mele, dar în rest…I’m happy, pe bune. So…nu-i panică. Asta cu lacrimile, însă, e urâtă. Fără lacrimi, vă rog. Fără lacrimi!!!
26 Ian 2008
by o picăturăin diverse
De sâmbătă nu mai dorm. Adică…nu mai dorm fără să mă trezesc de 50 de mii de ori pe noapte. Mă scoate din sărite asta. Zici că-s zombie şi abia reuşesc să mă adun puţin. Într-o noaptea am doborât un record…am dormit vreo 2-3 ore legate 
Niceeeee…şi m-am simţit un pic mai bine. Chiar am reuşit să râd la câteva glume, pe la muncă. Am încercat cam toate metodele pe care le ştiam ca să dorm şi eu ca oamenii: duş fierbinte, cea mai plictisitoare carte din bibliotecă, ceai, un calmant…NIMIC. Niciun efect. Şi acum…că tot mă simţeam atââââât de bine, am mai şi răcit. Febră 39, dureri de cap insuportabile, gâtul varză….şi evident NO somn. Şi mai trebuie să înghit şi un pumn de pastile. Chiar un pumn,nu glumesc. Amoksiklav o dată la 12 ore, nu mai ştiu ce pilule…3 pe zi şi nu ştiu de ce, peste toate astea, mai înghit şi paracetamol. Mă rog, dacă aşa trebuie, eu-s cuminte şi mă conformez. Aaaa şi am uitat de strepsils,deja urăsc gustul. Şi azi am fost pe punctul de a experimenta şi leşinul. Fun…dar n-a fost să fie, că m-am pus repede în pat şi nu m-am mai ridicat până nu m-a forţat mama să mănânc ceva.
Dar la fel de tare ca răceala asta ma sâcâie şi telefoanele. Sună ca la gară. Când sunt plictisită şi am chef de vorbă nu mă sună nici naiba. Mă rog…oameni-s drăguţi şi-şi fac griji pentru mine, iar eu sunt o scorpie. Sper să revin mai bine dispusă şi cu chef de viaţă. (şi cu-n sistem imunitar beton)
21 Ian 2008
by o picăturăin diverse
Ce faci când nu eşti mulţumit de tine? Ce faci când îţi dai seama că nu mai eşti în locul potrivit? Ce faci când realizezi că poate ai intrat prea devreme într-o lume căreia nu-i mai faci faţă? Ce faci când îţi dai seama (şi asta-i trist)că nu vei fi niciodată cea mai bună? Nu pentru că n-ai putea, ci pentru că pur şi simplu nu-ţi doreşti asta. Nici acum, nici mai târziu. Niciodată. Ce faci când îţi dai seama că vrei altceva, dar ţi-e teamă s-o mai iei de la început? Ce faci când, după doi ani şi ceva de muncă, renunţi pur şi simplu? Ce faci când oamenii din jurul tău spun că greşeşti? Ce faci?
Previous Older Entries
RSS