fără cuvinte. vacanţă

s-a întâmplat într-o noapte

“am ajuns la ţară! am ajuns la ţară!” n-aveam decât vreo 2-3 ani şi îmi plăcea la nebunie să stau cu picioarele goale, în fund, în cea mai mare mizerie din curte. ce-i drept nu stăteam într-un loc mai mult de 30 de secunde. ştiam tot ce mişcă prin curte şi deosebeam toate animăluţele şi păsările de prin curte. le mai şi botezam uneori. eram ceva de speriat!
vara era cel mai frumos. iarna nu prea mă lăsau ai mei la ţară aşa mult că mereu mă întorceam bolnavă acasă. dar vara, la ţară, era tot ce-mi doream. mergeam cu bunicii la câmp şi nush cum, dar nu mă plictiseam nicio clipă. nu-i ajutam, că eram prea mică, dar le ţineam de urât şi spuneam tot felul de prostioare de râdea tot satul. tot satul fiind şi el la muncă, pe câmp.
“îţi mai aduci aminte?”, mă întreabă mama.
“uitasem, dar bine că mi-ai adus aminte. acum, la biserică, iar o să ştie tot satul ce făceam eu când eram mică. şi iar o să mă fac mică, într-un colţ”
“Hristos a înviat!”
“Adevărat a înviat!”, şi-am scăpat.
am ciocnit nişte ouă cu bunicii, am papat cozonac şi…înapoi în bucureşti. era 7 jumate dimineaţa şi picam de somn. dar a meritat mica mea escapadă.

eu şi cu mine

pentru că n-am fost cuminte, pentru că mi-am supărat colegii, prietenii, pe mama sau poate pe tata, pentru că am băut peste măsură, pentru că m-am îndrăgostit de cine nu trebuie, pentru că am trecut pe roşu, pentru că l-am înjurat în gând pe domnul de la bancă, pe scurt…pentru că am fost rea o să petrec Paştele doar eu cu mine. dar…să fim optimişti. tot răul spre bine

credibilitate ZERO

undeva în mine zace un dispozitiv. e minuscul cred, că nu-l găsesc, şi se ocupă cu depistat minciunele şi oameni prefăcuţi. urăsc minciuna pentru că orice ai face nu scapi niciodată de ea. te urmăreşte până-n momentul în care adevărul iese la iveală şi, deşi adevărul doare mult mai tare decât o minciunică, îl prefer în orice situaţie. bine, acum să nu vă închipuiţi că-s vreo sfântă!
de vreo lună dispozitivul pâlpâie din nou. şi dacă ar fi doar dispozitivul aş găsi eu o scuză…că s-a stricat, că a fost influenţat, poate i-au dat mită… numai că au simţit şi alţii că pute. eu, cum sunt o scumpete de fată, i-am tot găsit scuze: “că poate şi eu aş reacţiona la fel, că poate nu ştie ce simte, c-o fi, c-o păţi”, dar până când? ieri, în timp ce savuram nişte cartofi prăjiţi am primit răspunsul mult aşteptat: “probabil nu te place suficient de mult ca să ia atitudine”, spuse un el. aaaaa…asta era şi eu cum de nu m-am prins? uneori am impresia că merg cu ochii-nchişi pe stradă.

d-ale fetelor. azi…shopping

iar am fost la spart bani. azi am scăpat ieftin că mai am şi alte cheltuieli (cum ar fi bilete la b’estfest), dar tot a fost fun. întrebarea cheie: ce să-mi iau? ce să-mi iau?
ţinta: fără doar şi poate mall băneasa. că e aproape şi e mareeeeee şi are muuuulte magazinaşe care-mi plac mie. ca o paranteză, am fost supărată foc că n-au film sau cel puţin eu nu l-am văzut. deci nu e. tot la plaza sfârşesc. shit.
cum spuneam…ce să-mi iau? ce să-mi iau? haine multe, colorate, dar ochii mei tot după genţi sfârşesc. şi nu orice fel de genţi, ci din alea maaaaari. de precizat că eu-s mică. geanta mare, eu mică! combinaţia perfectă, dar ce să-i faci dacă mie astea-mi plac. nu că-mi plac, sunt nebună după ele. de data asta am ochit una cu dungi…albe şi albastre. am luat-o şi era s-o plătesc dublu. tanti de la casă, ca un roboţel mic şi puţin autist, nu realiza că 900 cu 800 nu fac niciodata 2 milioane jumate. i-am spus şi a zis da. numai că după faţa ei bulversată părea că nu prea ştie ce i se întâmplă. mă rog, după vreo 15 minute în care a scos şi a băgat hainele în pungă de mii de ori s-a hotărât cât tre să dau şi-am plecat. fericită!

Previous Older Entries