31 Oct 2008
by o picăturăin diverse
ieşim din club şi ne îndreptăm spre nicăieri. să mai stăm la un pahar de vorbă. să iasă fumul din noi. şi să ne mai liniştim urechile. intrăm pe prima uşă deschisă ce ni s-arată-n cale. un bar cu scaune înalte şi lume puţină. eram trei. băiatul cu buna dispoziţie, fata care data trecută mi se păruse rea şi eu.
ei un pic alcoolizaţi şi picătura pe energizant şi suc de portocale cu gust de cutotulaltceva. explicaţia: eram pe_patru_roţi + una_de_rezervă şi nu se cădea că consum. minute bune ne tachinăm cum ştim mai bine. pe motive de ignorare totală, băiatul cu buna dispoziţie se cară la masa vecină. acolo, doi tineri. cam tăcuţi. un viitor avocat şi-un viitor chirurg. dacă nu mă-nşeală memoria. că-ntr-un final ne mutăm şi noi la masa lor, că prea dormeau pe ei.
avocatul- băiat de sală. ochi roşii de la sudură, muşchi ioc şi burtă cât încape. cică bine făcut. ne vorbea rar şi cam în silă.
chirurgu-inteligenţă moderată. cam urâţel şi plin de el. probleme cu dantura şi câţiva cercei care să le scoată în evidenţă. ce dracu!
şcoală, metallica, profi de pe la drept, sală pro şi contra, sfat util de la domnul viitor medic (domne fereşte). să nu bem lapte că ne afectează inima (n-am verificat, dar nici că-mi pasă), sels şi alte subiecte care probabil nu mi s-au părut interesante de nu le-am reţinut. printre altele: greşeli gramaticale cât încape, schimb dur şi inutil de replici chirurg-domnul de la altă masă vecină.
ultimele dorinţe înainte de plecare: dă, Doamne, să n-ajung în spitalele din România şi ţine-mă departe de tribunale!
30 Oct 2008
by o picăturăin diverse
30 Oct 2008
by o picăturăin diverse
am învăţat târziu să cer ajutor. preferam să mă dau cu capul de pereţi, dar să găsesc singură soluţii. răspunsuri la întrebările mele. când am observat că asta mă trage în jos, că există căi mai rapide de a afla, am cerut ajutor. cu jumătate de gură. de parcă ar fi fost cel mai mare păcat comis vreodată.
îmi place să mă scot singură din rahatul în care, de obicei, intru tot singură. dar nu întotdeauna funcţionează. acum, de exemplu, mi se pare că-s până peste cap. reuşesc uneori să mai scot capul la suprafaţă şi să respir. cât să nu mor. şi-n momente din astea realizez cine-mi e aproape. cine citeşte printre rânduri. cine mă cunoaşte. cine chiar îmi e prieten sau doar are impresia. pe de o parte trist, concluzia nu-i tocmai roz. iar pe de altă parte mă bucur pentru că aflu pe cine mă pot baza.
* titlul e luat din textul ăsta
29 Oct 2008
by o picăturăin diverse
pe irina o ştiam de pe holurile şcolii. era fata de la E. acolo unde învăţa şi el. el – prietenul meu din perioada aia. un tip cu ochi albaştri şi cu foarte mult bun simţ. exagerat de liniştit pentru o copilă atât de agitată precum eram atunci. calmul lui mă scotea uneori din sărite.
irina era ca o actriţă la începutul carierei. ar fi jucat orice rol doar să-şi primească iubitul înapoi. pe el. dar asta am aflat un pic mai târziu.
îmi plăcea irina. nu ştiu exact de ce. pentru că, pe lângă faptul că era foarte isteaţă şi sociabilă, era totuşi destul de nebună. şi o trăda şi privirea. ar fi făcut orice să aibă ce-şi doreşte. chiar şi să joace o scenetă destul de proastă (după părerea mea) în care eu eram, fără voie, unul dintre personaje. dar să vă povestesc.
într-o zi cu soare, după ce clopoţelul strânsese toţi copiii pe la clasele lor, irinuca s-a gândit că n-ar strica un pic de acţiune. aşa că a început să ameninţe în stânga şi-n dreapta că ea se sinucide. că ai ei se despart, că s-a săturat să ia bătaie şi numaiştiucealtebullshituri. în mâna dreaptă avea un cutter(prost inspirată) şi ceva urme de sânge pe mâna stângă. sau invers?! mda…parcă era stângace. whatever. deşi nu eram foarte apropiate, dată fiind situaţia, fata s-a încuiat într-o clasă şi a refuzat să vorbească cu altcineva în afară de mine. WTF? cu ce naiba greşisem? convinsă de prietena ei care plângea lângă mine cu lacrimi de crocodil, mă hotărăsc să fac pe psihologul cu nebuna. şi dă-i şi convinge-o că nu e bine ce face. că nush ce vrăjeli am mai băgat eu pe acolo. nu prea ţinea, evident, că fata avea planul în cap. dar numai de ea ştiut, mi-am dat eu seama când, după minute bune, am reuşit să-i deschid prietenei ei care a luat-o la palme. la propriu. şi s-a calmat nebuna.
din nefericire pentru mine, tot circul a ajuns la urechile directoarei. care o iubea pe irina şi care a ţinut, nu ştiu de ce, să-mi mulţumească. şi să-mi vorbească juma de oră despre cât de importanţi sunt prietenii şi cât de mult contează să ne fim aproape unii altora. de ce din nefericire spuneam, pentru că diriginta mea n-a găsit episodul prea edicativ şi mi-a scăzut nota la purtare. irina a fost trimisă pe la psihologi şi alte minunăţii. şi mai târziu a ajuns să-şi bage-n venă. mă rog, aşa am auzit.
irina e în viaţă. după mai bine de zece ani, e neschimbată. zâmbeşte chiar! n-am avut puterea să-i vorbesc, dar mă bucur că e bine.
p.s: fără glume cu emo, vă rog! 
28 Oct 2008
by o picăturăin diverse
pam pam. am făcut un an. probabil cel mai zbuciumat an din viaţa mea. şi voi aţi fost martori. voi cei care treceţi pe aici aproape zilnic. păi…într-un an am scris 215 articole, dintre care trei nepublicate. chiar vorbeam acum vreo săptămână cu personajul principal al celor trei articole şi propunea să le postez. aşa ca de aniversare. m-am gândit şi nu o s-o fac. chiar dacă unii poate le-au citit în timpul foarte scurt cât au fost publicate, aş prefera să le ţin pentru mine.
amsieublog.blogspot.com mi-a prezentat o groază de oameni. mai întâi pe gabi, omul cu muzica, apoi pe andrada şi întreaga ei gaşcă, pe cei doi “alecşi”. pe piticul din poveste. şi probabil am uitat pe careva, dar o să mă ierte.
cele mai mişto momente. păi mă bucuram foarte tare când mă opreau colegii pe hol să-mi spună că-mi citesc blogul. mi se părea…woooowwww. n-am înţeles niciodată ce le plăcea, că era al dracului de trist. dar cu timpul am renunţat să-mi mai pun întrebări d-astea. şi m-am emoţionat foarte tare când cineva a plâns după ce a citit unul dintre posturile din decembrie.
la capitolul critici. în afară de alex care îmi scoate ochii că mă mulţumesc cu puţin şi că am un trafic mediocru, cineva mi-a zis la un moment dat că-s prea transparentă. că las să se vadă prea mult din viaţa mea. încă nu cred. nu asta sunt eu, cea care merge la film, teatru, iese la un suc cu-n amic, are un iubit(din când în când), un job (în general, acum nu ) sau cea pe care o întâlniţi pe stradă. dar cu siguranţă sunt eu aia care stă în faţa calculatorului şi, din toată viaţa ei, adună momente. uneori mai triste, alteori poate ceva mai vesele.
planuri pentru mai departe nu-mi fac, pentru că nu-s foarte ambiţioasă. vreau totuşi să mai cunosc vreo două blogger-iţe pe care le citesc frecvent şi mai ales să fac cunoştinţă cu vlăduţ, un bebeluş senzaţional.
hai vă pup. mă duc să beau 
Previous Older Entries
RSS