yey! plec la munte. acolo unde e ca-n poveşti. mâine la prima oră (adică pe la nouă ) îmi iau toate cele trebuincioase şi mă car. adică geaca cea mai groasă, mănuşile cele colorate, căciula cea haioasă, fularul primit cadou şi bocancii. evident şi alte haine care nu merită menţionate. şi plec. mă duc să mă bulgăresc. să mă aventurez pe pârtie. să cad în fund. să-mi îngheţe nasul. şi să pap ciorbă-n pâine din aia bună, bună cu ceapă. şi dup’ aia o să mă plimb pe stradă mândră tare şi-o să mă pup cu necunoscuţi. free kisses. or something like that. nu-i aşa că par foarte entuziasmată? mai ales că nu mă duc să votez, pierd aniversarea byron şi parada de 1 decembrie. yey!

show_6cdc58384b10eb(448, 46);
Fanfara militară
Asculta mai multe audio Muzica »

mda…păi eu-s aia mai mare, dar am şi-o bestie mai mică pe care uit mai tot timpul s-o hrănesc. noroc că-şi aduc alţii aminte

îmi plac weekend-urile agitate. probabil că mi-e puţin dor de viaţa mea haotică de altă dată. sau poate că uneori e prea linişte.
şi-a început aşa. de vineri. gaudeamus pe fast forward. oameni mulţi, lansări peste lansări, multe şi foarte multe cărţi. încă de la intrare am zărit un chip cunoscut. mi-am văzut liniştită de drum cu zâmbetul pe buze. am cumpărat câteva cărţi, m-am pierdut prin mulţime, m-am regăsit şi-am dat să plec repede spre următoarea destinaţie. o domnişoară a întârziat zborul meu cu vreo cinci minute, luând-o pe mătuşa mea la întrebări. timp în care din zare apare şi chipul cunoscut. ha ha
am mers apoi prin mall să căutăm cizmuliţele mult dorite. eu, Loredana, Oana şi bebe Alex, de un an şi patru luni. o scumpete de copil care a avut însă grijă să nu-mi mai doresc bebe prea curând. (sunt gălăgioşi şi fac numai ce vor ei, iar eu nu cred că am răbdarea necesară. şi când mă gândesc că vroiam trei) Alex dansează. unde aude muzică, el se opreşte şi dansează. şi s-a jucat de-a bau bau cu mine. dar a şi plâns când a obosit şi s-a plictisit.
mai spre seară am ajuns şi la exploziţia de mărgeluţe a Lolei. n-am reuşit s-o cunosc, dar am schimbat câteva cuvinte cu soţul ei care pare foarte mişto. câteva poze de la Idelier a făcut Andrada. iar eu încă nu m-am hotărât ce mărgeluţe vreau. offf…
sâmbătă a însemnat nouvelle vague. înainte însă am petrecut vreo oră şi ceva printre amintiri şi sentimente demult uitate alături de my best friend. fuga-fuguţa apoi la concert, nerăbdătoare şi zâmbăreaţă.şi-aici lume multă, deşi nu pot să spun că m-aşteptam. mi-a plăcut concertul, însă n-a fost tocmai aceeaşi atmosfera de la B’estfest. nu prea-s eu fan sala palatului pentru concerte, dar decât deloc…se acceptă şi-aşa. şi de această dată responsabilă cu pozele a fost tot Andrada .
am aterizat mai apoi în fabrica. unde n-am rezistat decât până pe la unu. în drum spre casă am simţit iarna. şi crăciunul. maşinile de deszăpezire erau pregătite la universitate şi un pic mai încolo se montau beculeţe.
azi am fost eu agitată. am citit şi-am gătit. să-mi fie de bine.

uneori am senzaţia că mi se citeşte pe faţă bucuria pe care o simt când întâlnesc oameni din întîmplare. de ieri citesc o carte care-mi dă poftă de mâncare. şi de iubire. zilele trecute am simţit un fluturaş. în stomac. mic, pricăjit şi destul de timid. dar poate o să mai apară. şi-am început să cred că dacă unele lucruri trebuie să se întâmple, atunci sigur se vor întâmpla. la un moment dat. n-are rost să le forţez eu. nu ştiu exact de când, dar am început să beau ceai. şi să mă-mpiedic mai des. şi să-mi placă de mine. mai mult ca oricând.

m-am hotărât. şi pentru că nu prea mă dau în vânt după politică am început să mă interesez în stânga şi-n dreapta. pentru început în ce colegiu sunt şi care-s candidaţii. şi-am de gând să votez oameni, nu partide. aşa că o să-i iau pe fiecare în parte. în seara asta am citit despre dan dumitrescu, candidat la camera deputaţilor din partea alianţei partidul verde ecologist. în campania asta electorală el s-a gândit să recicleze clasa politică. are şi blog. şi un CV aici.

*post întru folosul persoanelor la fel de ignorante ca şi mine.
*şi pentru că mă gândeam la un alt titlu pentru postul ăsta, uite o melodie care se potriveşte întotdeauna cu subiectul.

show_fe8f17d5359cf6(448, 46);

Vama – Tata taie porcu
Asculta mai multe audio Muzica »

până la urmă, dacă nu mă hotărăsc cu cine votez, poate-l susţin pe stelian popescu,zis şi Lică.

ce-aş retrăi, mă-ntreabă chaos_and_smiles într-o leapşă. trei momente în care m-aş putea teleporta oricând mi-ar dori inimioara. am ezitat să răspund. în primă fază am zis că-s momente pe care trebuie să le păstrez pentru mine. şi oricum n-ar înţelege nimeni de ce-s atât de speciale. am tras aer în piept şi-am zis să fac un mic exerciţiu de imaginaţie. unul scurt ca să nu m-apuce melancolia.
o îmbrăţişare. poate cel mai intens moment din câte am trăit. eram iubită şi credeam că-mpreună putem muta stelele.
oricare din serile de sâmbătă pe care le petreceam la ţară. toată familia, pe-atunci completă, îngrămădită în jurul unei mese micuţe aflată-n bătătură.
momentul în care-am auzit primul te iubesc. adevărat.

şi dacă-i leapşă, leapşă să rămână şi să meargă mai departe la verde ursuz.

era o zi banală. într-un tramvai din bucureşti. stăteam atârnată de-o bară şi priveam în jur. mă uitam la oameni, cu ce sunt îmbrăcaţi, ce citesc, încercam să privesc dincolo de aparenţe. să-mi dau seama dacă-s supăraţi sau dacă-s veseli. în raza mea de explorare apare ea, stătea pe-un scaun, privea pe geam şi vorbea la telefon. probabil lucrurile nu se-ntâmplau după placul ei şi se tot agita. când convorbirea s-a încheiat părea sleită de puteri. simţeam că trebuie să-i spun ceva, dar n-am făcut-o. am coborât din tramvai şi am mers împreună pe-acelaşi drum, am intrat în aceeaşi clădire şi-am luat acelaşi lift. eu am coborât, ea a mers mai departe.

îmi făcusem de ceva timp apariţia prin redacţie, dar în fiecare zi mai vedeam câte o faţă nouă. de data asta era a ei. într-o seară, după ce-mi termin treaba, mă gândesc să mai pierd puţin vremea cu gaşca veselă de la montaj. la un moment dat apare şi ea c-o rugăminte, însă băieţii erau puşi pe glume şi-ncep s-o ia la mişto. nu-i bagă-n seamă iar ei insistă din ce în ce mai urât. dintr-un colţ al camerei priveam încruntată şi-aşteptam nerăbdătoare o reacţie. un bum care să-i pună la punct. în zadar, ea nu făcea decât să le dea apă la moară. ah, ce naivă e! îmi spun. eu m-aş fi revoltat probabil şi-aş fi aruncat cu replici acide, dar evident n-aş fi făcut decât să atrag antipatii. în toată nebunia aceea caută parcă o portiţă de scăpare, se uită la mine şi-mi spune: auzi, noi nu suntem cumva la aceeaşi facultate?. zâmbesc.
nu mai părea deloc tipa inabordabilă pe care-o văzusem cu ceva timp în urmă, în tramvai. de atunci am început s-o privesc mai des. să-i analizez reacţiile pe la muncă, pe la cursuri. uneori era agitată, zgomotoasă şi destul de împrăştiată. alteori mi se părea atât de caldă, visătoare şi deschisă. şi mereu curioasă. pentru prima dată mi-era greu să-mi fac o părere despre un om.

pe când făceam schimb de cursuri, copiam la ultimele examene sau ne băteam la cap una pe alta să dăm licenţa s-a schimbat ceva. am cunoscut-o şi mi-am dat seama cât de mult ne asemănăm.
a fost ca o notă maximă la un examen pe care-l picam de fiecare dată.
am realizat că nu trebuie să am păreri preconcepute. şi, mai important, mi-am dat seama că de multe ori aşa mă văd şi pe mine unii oameni. aşa cum am văzut-o eu pe ea.

de câteva zile mă tot gândeam la ea. nu mai vorbisem de vreo lună şi ceva. am vrut s-o sun, aveam nevoie de încurajarea ei, să-mi mai spună pentru a mia oară că până la urmă o să fie bine, dar din păcate stau destul de prost la capitolul ăsta şi n-am sunat. aseară, când mă pregăteam să ies pe uşă, îmi sună telefonul. băi, îmi pare rău că n-am mai intrat pe mess. n-am mai sunat. ştii…o să bag scuza aia idioată cu munca. şi, evident, cuvintele acelea magice de care aveam nevoie. mulţumesc.