ştiaţi că eu fac toate lucrurile pe ultima sută de metri? aşa că azi am reuşit să termin o carte pe care am citit-o din patru bucăţi. dar fiecare bucată despărţită de câteva săptămâni de pauză. nu ştiu de ce, dar aşa am citit eu cartea asta. mi-a plăcut deşi are happy end şi eu am început oficial să refuz a crede că mai există întâmplări adevărate cu happy end. asta ar fi adevărată fiind de fapt un jurnal. şi mi-am amintit că mai am nişte lucruri de făcut înainte să înceapă 2009. mă rog, mai am încă nişte datorii pe la bănci dar pe alea tind să le ignor
so..leapşa numărul unu de la verde ursuz: guilty pleasures
-ciocolata. niciodată nu mi se pare că am mâncat suficientă ciocolată.
-internetul. sunt tot timpul online, şi-atunci când de fapt nu-s acasă. iar acum sufăr pentru că am stricat telefonul şi parcă-s legată de mâini şi de picioare.
-cafeaua. imediat după ce am ieşit dimineaţa din baie, aşa pe burta goală. da da ştiu…it’s not ok.
şi mă opresc aici, la astea general valabile, deşi-s convinsă că lista ar mai continua.
leapşa numărul doi de la sahara penguin . ce-aş face dacă nu mi-ar fi frică. ohoo, presimt că lista asta e mai lungă.
păi, în primul rând e frica de înălţime, care mă urmăreşte de mică. dacă ar dispărea aş reuşi să-mi îndeplinesc câteva dorinţe. cum ar fi să sar cu paraşuta, să fac bungee jumping, să mă dau cu tiroliana şi să escaladez tot ce poate fi escaladat că am realizat eu anul ăsta că tare mi-ar mai plăcea.
apoi mai e frica asta ciudată de întuneric combinată cu multe alte lucruri care mă împiedică să mă mut singură.
hmm…să ne mai gândim. dacă nu mi-ar fi frică aş pleca singură de nebună prin ţară, aş vizita şi eu în sfârşit timişoara. şi-aş mai face o grămadă de lucruri dar acum mă grăbesc. trebuie să-mi fac duş repede, să-mi trag pe mine nişte haine şi s-o tai. unde? se pare prin piaţa constituţiei, la concert, să salutăm nişte oameni şi apoi într-un club, cu prieteni pe care nu i-am mai văzut de multă vreme. ne-auzim/citim în 2009. La Mulţi Ani!

aş vrea să pot să spun că azi m-am desprins de nişte oameni. dar nu s-a întâmplat aşa. azi nu am făcut decât să dau delete. pentruanuştiucâtaoară. şi să sper că voi înceta să mai trăiesc în trecut. şi voi înceta să mai sper.
azi am făcut o nouă criză de nervi. mi-am dorit să pot să izbucnesc în plâns pentru că aşa ar fi trecut mai uşor. nu s-a întâmplat.
azi mi-am dat seama cât de singură mă pot simţi şi cât de dificilă pot fi. nu-s singură, sunt destui oameni în jurul meu. dar eu aşa mă simt.
azi am încercat să mă conving că nu-s orgolioasă. nu-s pe dracu! ba sunt. (satisfăcut, radu?) şi din prea mult orgoliu am făcut lucrurile pe dos decât mi-aş fi dorit. nu doar azi. ci cam tot anul.
azi mi-am dat seama că ţin oamenii la distanţă pentru că am impresia că aşa mi-e mie bine, dar de fapt nu-mi e. azi m-am gândit pentru prima dată că poate ar trebui să merg la un psiholog.

2008. mă tot gândesc de câteva zile dacă să încep cu “a fost de rahat” sau nu. a fost clar mai ok decât 2007, dar persoana mea nu se poate mulțumi cu astfel de comparații. trecând peste toate relațiile/aventurile de-a dreptul “interesante” pe care le-am avut, peste …să-i spunem eșecul profesional și trecând și peste imposibilitatea mea de a o lua de la capăt, a fost un an în care am aflat foarte multe lucruri despre mine. cu stări mai bune sau foarte proaste. cu toane. cu zâmbete sau lacrimi.
mă străduiesc să n-am regrete. și n-am. legate de niciuna dintre “micile” mele probleme de mai sus. încerc să nu regret nicio relație și nicio decizie luată cel mai probabil din impuls. îmi dau seama că, deși pe moment mi-a fost greu și poate încă mi-e, lucrurile se leagă într-un anumit fel.
dacă anul trecut am reușit să fac pe jumătate din ce mi-am propus, anul ăsta nu-mi mai propun nimic. decât să fiu sănătoasă. iar asta vă urez și dumneavoastră. la mulți ani!

mama: auzi, tu ştii că mamaia păstrează şi acum florile de la tine?
eu: ???
mama: s-au uscat şi ne-a zis să nu le aruncăm că-s de la nepoata ei. au ţinut-o aproape o lună de zile.

evident că am uitat despre ce flori era vorba. m-am gândit vreo câteva ore până mi-am adus aminte că de ziua ei am mers la ţară cu mătuşi-mea. florile fuseseră cumpărate de ea, însă mi-a spus să i le dau eu. şi s-a bucurat.
mi-e ciudă că-s atât de rece!

că-s sănătoasă la cap n-am niciun dubiu, dar uneori se mai întâmplă şi ciudăţenii .

so…ca să închei acest an în aceeaşi notă în care s-a scurs de la 1 ianuarie şi până în prezent eu mă retrag. aş fi spus că a fost anul cu cele mai mari şi mai multe eşecuri din cei 24 de viaţă. dar poate n-a fost chiar aşa. am cunoscut mulţi oameni. foarte mulţi oameni mişto. şi asta contează poate mai mult decât eşecurile mele, până la urmă inevitabile în viaţă.
nu mai scriu:
1. pentru că n-am ce să mai spun. i’m fucking lame, or emo , şi eu de fapt nu-s aşa. sau nu eram aşa, mă rog.
2. pentru că am cunoştinţe, amici, foşti colegi cu care n-am mai vorbit de nu ştiu când şi care trec pe-aici şi ştiu deja ce fac, cum sunt, aşa că nu mai e nevoie să ne salutăm măcar pe mess dacă nu în realitate. sad. too sad.
3. pentru că viaţa mea, destul de plictisitoare de câteva luni, se învârte prea mult în jurul acestui blog.
4. pentru că oricum n-am cine ştie ce trafic, adică…încă un eşec pe listă. şi mai sunt ş-altele, dar nu mă lasă orgoliul să le-nşir.
ideea e că n-aş vrea să-l şterg, poate la un moment dat mă va lovi inspiraţia şi poate voi vrea să revin. aşa că probabil îl voi restricţiona într-un fel ca să păstrez ce-am scris p-aici. până la urmă e un an din viaţa mea. nu vreau să-l pierd. deci…dacă-mi spune cineva cum pot face un backup sau ceva, ar fi foarte bine.
aaa şi ăsta nu-i un post din ăla în care să-mi spună lumea cât de minunată sunt şi că nu trebuie să fac o aşa prostie. haha. că ştiu toate astea dar nu vroiam să dispar ca măgaru-n ceaţă. mai ales că-s nişte oameni care intră zilnic pe-aici.
la final ce să mai spun. cei care-mi sunt dragi sunt deja în lista mea de mess, ceilalţi pe care nu-i cunosc au pe undeva pe la profil id-ul meu în caz că mai vor să păstrăm legătura sau să mă înjure din nu ştiu ce motiv. iar pentru cei care intră pentru prima dată…n-aţi pierdut nimic
so…zbye, zbye!

p.s: poate totuşi ninge. hai, măcar puţin aşa

aici, înăuntru, mi-e bine. uneori. alteori e al dracu de rece. dar atunci mai trag o pătură pe mine, îmi fac o cafea şi trece. cam aşa mă târăsc de luni de zile. vreo şase. şi-am impresia că aşa voi putea şterge urmele lăsate de celelalte şase. luni. sau mă rog…vreo nouă. depinde cum calculezi. oricum nu mai contează.
încă n-am realizat că eşecurile nu dispar, nu se şterg, ci se uită. dacă nu poţi să treci peste ele rişti să te ţină pe loc. şi ideal ar fi să înveţi din greşeli şi să mergi mai departe. la teorie am fost întotdeauna bună, însă la practică sunt repetentă. aştept un miracol.

ok. that’s strange. anul trecut pe vremea asta făceam fix acelaşi lucru, adică curăţenie generală. numai că anul trecut ne ajuta cineva, iar eu nu ştiam cum să fug mai repede de acasă. anul ăsta n-am mai scăpat, ba chiar m-am oferit de bunăvoie. şi-aşa mi-am adus aminte că pe 16 decembrie ningea foarte frumos în bucureşti. era ziua aia despre care am scris aici şi aici. şi sunt convinsă că am mai scris şi prin alte părţi dar nu le mai găsesc acum. o obsesie cam cât un an de mare, dar care, din fericire, s-a evaporat la un moment dat. maică…mulţi pitici mai am pe creier uneori. mă uimesc chiar şi pe mine. dar…poate totuşi mâine ninge.