nu știu cum se face că mă atacă lumea în trafic. intră pur și simplu în mine. zici că n-au loc pe șosea.  iar eu mă dau mai în stânga să las oamenii să treacă. poate se grăbesc! poate-i așteaptă cineva la căpătul celălalt. și-mi dau fundul mare din drum.  că pe mine nu mă așteaptă nimeni. eu doar mă plimb ca să mă obișnuiesc cu bestia. pe care, sincer vorbind, o cam conduc ca o cizmă. știu că mă tot lăudam că eu conduc bine, că pentru o fată…că nu știu ce. ei bine, la revedere. sper, totuși, să fie ceva de moment. un blocaj pe fond de mașină nouă, cutotulșicutotuldeaur și totaldiferitădemiculmatiz. și întâmpin și ceva probleme la parcat. să parchez un tir e lucru mărunt pe lângă manevrele pe care le fac să o bag p-asta undeva. în primul rând îmi țâțâie fundul să n-o zgârii, că mi-s deja promise două capace de la s., câteva de la tata și probabil omor de la frati-miu. dar mă rog… și eu țin la ea, deci nu vrem s-o zbâriem. în al doilea rând că are un posterior impunător (adică ditamai fundul…seamănă cu al lui jennifer lopez) și nu prea-mi dau eu seama ce și cum.  mă rog…mai vedem peste 5.000 de km.

acum să-l prezint pe domnul de care m-am îndrăgostit astăzi. se numește david ionuț, omulețul cu cei mai frumoși ochi albaștri pe care i-am văzut, și peste câteva săptămâni îl voi boteza.  (sorry pt. calitate, dar n-am vrut să-l trezesc și i-am făcut poze cu telefonul)

deși abia ne-am cunoscut, avem deja lucruri în comun. ne place la nebunie să zâmbim și suntem amândoi foarte energici.  o să ne înțelegem de minune!

P.S1: La Mulți Ani tuturor copiilor. mai ales mie.

P.S2: am modificat pagina despre mine

orele lui mai sunt numărate. aștept cu mare interes mai 2010.

în altă ordine de idei, anul trecut, pe vremea asta, eram în vamă cu sahara penguin. hmmmm cum ar fi să mă urc în mașină și s-aștept răsăritul? mdea…sau mai bine nu.

nu știu de ce, dar îmi doresc tot mai mult să plec din țară. departe, cât mai departe de unii oameni. numai că știu că fuga nu te face mai fericit. ca atare o să mai stau.

aștept de prin februarie dimineața asta. să sune telefonul și apoi să-i aud vocea lui alex: ”a venit!” și în sfârșit s-a întâmplat. a deschis ușa, a băgat capul și mi-a dat vestea: ”a venit mașina! mâine mergem s-o luăm.”

happy happy happy haaaaaaaaappyyyyyy

later edit: nu, eu nu știu ce tocmai am scris mai sus. iar mâine totul va fi o surpriză de ziua copilului. de fapt, ea a sosit de vineri și nu trebuia să aflu. numai c-au uitat să-l anunțe pe fratele meu. pffff…

picătura este o leneșă. ca să știți așa.  numai că atunci când se apucă să facă mișcare îi cam place. întotdeauna i-a plăcut. mai greu i-a fost cu începutul. așa că de vreo două zile, picătura merge acolo unde se simte ea cel mai bine…printre alte picături. și înoată cu drag și spor până-i iese limba de-un cot, i se blochează picioarele și respiră sacadat. și-atunci iese lipa-lipa din piscină și merge la vestiar.  își trage sufletul două minute, o ia pe lori de mânuță și intră la saună. picătura nu e fan saună, căci este cam sensibilă. dar bagă acolo 10-15 minute, până simte că leșină.

de mâine, picătura vrea să se riște să intre și la programele cu nume diverse și extrem de ciudate pentru care și-a făcut abonament. dar îi e frică de oamenii răi, care ar putea-o da afară că nu ține pasul cu grupul. acolo unde merge picătura sunt numai oameni răi și fițoși. și picătura e cam înceată și știe de la tae-bo că e verigă slabă. dar e decisă să facă trup de sirenă, așa că o să strângă din dinți până învață.

m-am luat cu treaba și-am uitat. ceea ce e bine. îmi place când sunt ocupată și n-am timp să-mi ling rănile și să le expun public.

a fost așa: luni am fost la muncă și-am stat la program. moooamă de când n-am mai stat la program. n-au fost 8 ore, dar oricum. am fost într-un birou, cu niște fete, și am făcut ceva. m-am făcut utilă. și mi-a plăcut chiar foarte mult. mă gândesc că n-ar fi rău dacă aș încerca domeniul. marți am umblat brambura toată ziua. și pe seară am ajuns la conferința de presă Coke Live Peninsula, unde a cântat Vama. inclusiv  melodia mea preferată. despre eveniment o să scriu când ajung pozele. miercuri iar am umblat brambura, dar moderat. azi am fost prin țară. am însoțit un urmărit general (vorba vine) de aceea nu vă pot spune ce, cum și unde. de fapt, el a fugit de acasă. nu, nici asta nu-i adevărat ideea e că ne-am plimbat, am pozat porumbei, am mai uitat de una, alta și la întoarcere  am trecut și pe la curtea de argeș. mâine avem program de operă. nunta lui figaro. și-n rest pauză. sper. în weekend urma să mergem la munte. s-a anulat. avem alte planuri. eu și restul, adică.

sunt agitată, zăpăcită și-mi place. acum mă duc să mă culc că mi s-a terminat bateria.

photo credit: eyesplash Mikul

dragă alex, concluzia e în titlu, deci n-are rost să mai pierzi timpul. te pup.

“Lanţul căsătoriei este atât de greu încât trebuie să fie doi, iar uneori trei,

pentru a-l purta”.

în seara asta mă sună un prieten să mă întrebe dacă toate femeile înșeală. întrebarea suna altfel, numai că eu nu agreez asocierea ”femei” și ”curve”. și n-o găsesc nici potrivită.  să-i întorc întrebarea ar fi fost fără rost.  și oricum…cunosc răspunsul și am tendința să-l ignor.

nu vreau să încep o discuție despre fidelitate căci s-ar întinde în lung și-n lat. și de ce să ne pierdem timpul cu întrebări din astea când toată lumea divorțează. un răspuns mai clar ca ăsta nu cred că există.  în aproximativ 80% din cazuri (depinde de țară) de vină este infidelitatea. ca să vezi! nu cunosc statisticile exacte, dar nici nu mă interesează.

nu, nu mai cred în fidelitate. nu, nu mai cred în căsnicie. (nu zic că n-o să mi se întâmple. îmi pierd capul repede, deci e posibil) da, cred în dragoste adevărată. dar și aia moare. fie că trec 10, 20, 50, 100 de ani.

hahha…și tocmai am primit un mail ”Câștigă o lună de miere și bijuterii pentru ziua nunții!” riiiiight