de fapt la mine a fost bikewalk 1.
după ce sâmbătă am tras mâţa de coadă toată ziua, m-am gândit eu c-ar fi ok să merg să mă plimb un pic cu bicicleta prin bucureşti alături de oamenii cu care mai schimb câte o vorbă pe twitter. sau nu.
am ajuns mai devreme în curtea facultăţii de drept şi-am dat peste o mare de oameni total necunoscuţi. abia după vreo 20 de minute de privit dezorientată în stânga şi-n dreapta, au apărut şi câţiva oameni pe care-i mai ştiam de pe twitter. evident, nu şi ei pe mine. ca atare, starea ciudată s-a prelungit până a apărut minxieee, pe care o cunoscusem la bookfest. şi întâmplarea a făcut (întâmplare adică…restul au plecat şi-am rămas noi două) să biciclim împreună. şi ne-am cam chinuit tot drumul să-i prindem pe restul din urmă. fără succes. poze de la plimbarea lor găsiţi aici şi aici. pe mine nu mă găsiţi decât cu lupa, dar nu e cazul.
dar până la urmă am cunoscut nişte oameni foarte mişto. şi m-am simţit şi bine
mai fac d-astea.

Data viitoare ne tinem dupa card:))
hmm…dar din câte am reţinut eu, tu ai fost leneş, nu?