am plecat și eu un pic. mă-ntorc numaidecât, în vreo săptămână. promit să aduc poze și povești frumoase. mă duc să visez, să mă bronzez și să-mi fac un pic de curățenie în gânduri, că tare haos mai e.

de zile bune intru aici în încercarea de a scrie ceva. stau minute în şir în faţa unei pagini goale care sfârşeşte prin a fi închisă. şi nu pentru că n-aş avea ce scrie. ci pentru că mă aflu undeva între dorinţa de a-mi scrie toate gândurile şi neputinţa de a face asta. sunt un amalgam de trăiri. dezamăgire, furie, tristeţe, teamă, regrete, neputinţă. şi, cu toate astea, reuşesc uneori să-mi încep ziua cu zâmbetul pe buze. deşi nici măcar nu ştiu de ce zâmbesc. nu-s optimistă, dar nici pesimistă. sunt undeva între…
photo credit: dez_man

sunt furioasă.

cum e să ai o zi bună cu multe lucruri rele?

trezit înainte să sune telefonul.  acceptat fără ameninţări să merg la cumpărături. drept răsplată, intrat cu capul în uşa de la maşină. cucui instant. încă doare. apoi piscină. înotat repede repede căci loredana-şi băgase porţia şi trebuia să plecăm. acum febră musculară la braţe. condus rapid înapoi acasă, luat bicicleta şi fugit în parc. pentru că nu învăţat încă faptul că bicicleta mică nu urcă bordura mare, făcut buf. julit palme, uitat în stânga, uitat în dreapta, ridicat şi mers mai departe. ajuns în parc şi spălat pe mâini…ca nouă. plimbat apoi până obosit şi întors acasă. dezbrăcat şi observat cum piciorul drept se umflă. se învineţeşte. doare. apoi observat vânătaie2 în genunchiul stâng.

foto: cristian radu

săpând adânc în sufletul picăturii de ploaie am descoperit o nouă slăbiciune. una pufoasă şi rozalie. ştiu că poate suna ciudat, dar distinsa noastră picătură se emoţionează toată când o ia cineva în braţe. uite-aşa!

pentru că picătura nu-i tocmai genul care să ia pe toată lumea-n braţe, ba chiar îi ţine pe cei mai mulţi la distanţă, ea rămâne mască de fiecare dată când se trezeşte cu două braţe străine împrejurul ei. şi-atunci cele două mâini din dotare par a nu mai avea niciun rost, ochii-s cam bulbucaţi şi picătura se transformă parcă-n ceară pe parcursul încleştării.

şi-mbrăţişările astea sunt de mai multe feluri, dar picătură a rămas pe veci impresionată de trei dintre ele. una, şi poate cea mai îmbrăţişare dintre îmbrăţişări, s-a consumat în urmă cu vreo şase ani. dacă nu ştii cum e să ameţeşti după ce te-a strâns în braţe omul iubit, atunci n-ai cum să înţelegi de ce e asta o amintire pe care ea n-o va uita niciodată.

a doua s-a întâmplat anul trecut. de data asta între picătura şi cea mai bună prietenă, care plângea pe umărul ei şi o ţinea strâns în braţe. n-o văzuse niciodată aşa şi-a rămas zile-ntregi cu-n gol în stomac.

cea de-a treia e destul de recentă. când domnişoara s-a trezit luată-n braţe de-un domn cu gânduri mai mult decât binevoitoare, dar destul de imprevizibile. picătura a simţit atunci o căldură puternică care i-a cuprins tot corpul. n-a ştiut cum să reacţioneze şi-a fugit.

dar cum a ajuns acasă a cerut în parlament adoptarea unei legi prin care picătura trebuie să beneficieze de numeroase astfel de îmbrăţişări. şi s-a apucat chiar să citească multe cărţi de specialitate care o vor învăţa să reacţioneze cum se cuvine când este strânsă tare-n braţe.

cineva acolo mă iubeşte. şi mă iubeşte atât de mult încât s-a gândit că n-ar strica să plec câteva zile din ţară. aşa că mi-a făcut cadou o excursie la paris. undeva în septembrie, la doar câteva zile după ziua aceea specială. când voi împlini acea vârstă specială. şi chiar dacă eu aş fi vrut în acea zi să fiu cât mai departe de ţară, nu s-a putut. aşa că o să fiu pe-aici ca s-o sărbătoresc cum se cuvine.

alte poze mai sunt aici

de ceva vreme umblu brambura. aşa că, după săptămâna b’estfest în care nu ştiu cum s-a întâmplat dar am ajuns p-acasă doar să dorm, luni am fugit până la mare. în #twitscapades – cea mai nouă idee marca bobby voicu – împreună cu buddha, corina, asociaţiaCSG, adrian ciubotaru, vlad şi sorin.

câteva ore de râs mai târziu am ajuns pe plaja din 2 mai. nu înainte să facem un popas  la cetatea adamclisi şi la monumentul tropaeum traiani.
ajunşi în sfârşit pe plajă – printre nudişti – ne-am băgat rapid în mare că doar pentru asta ne-am dus. şi-am învăţat în sfârşit să fac şi eu pluta (loredana, m-am prins care era faza!!! trebuia să mă-nveţe un bărbat, mă! nu tu. se pare că pricep mult mai repede ) mi-am luat şi amintiri de pe acolo: vreo două tăieturi. una la piciorul drept şi-una la piciorul stâng. să nu se supere nimeni.

ne-am mutat apoi în vamă, unde am şi rămas peste noapte. noapte în care am făcut pentru prima dată baie în mare la lumina lunii (nu, nu goală. c-am observat că asta a fost curiozitatea cunoscuţilor. poate data viitoare), apoi am îngheţat de frig, am dansat pe plajă, am râs, am mai dansat un pic şi mai spre dimineaţă ne-am şi culcat. spre fericirea mea, am reuşit să adorm instant, iar asta nu mi se-ntâmplă nici acasă. a doua zi ne-am trezit ca leneşii pe la 10, am mai făcut o băiţă, eu am stat şi un pic la soare că na…simţeam nevoia să mă mai aleg cu nişte arsuri solare, mi-am făcut plimbarea romantică pe malul mării pe care o execut de fiecare dată. şi-am plecat spre casă.

buddha a mai scris despre asta. are şi poze şi un nou episod din tehnici de supravieţuire cu bloggeri. şi alte poze mai găsiţi şi la sorin.

later edit: au mai scris despre asta corina, adrian şi vlad.