îmi trag sufletul câteva zile și revin.

09.09.09

ziua asta n-a fost niciodată senzațională. de obicei e o zi în care mă-ntristez. iar de vreo doi ani parcă mai rău ca până acum. nu mă-ntristez de faptul că am ajuns la 25 de ani, ci pentru că sunt aici și uite ce am făcut. sunt ani în care am de ce să fiu mândră, dar sunt și ani, ca ăsta, când dezamăgirile sunt prea mari ca să mă pot bucura. a fost un an mort. un an în care m-am luptat cu mine și nimeni n-a ieșit învingător. un an în care eu nu am realizat nimic. decât, poate, performanța de a ieși dintr-o depresie care mă rodea pe dinăuntru.

un singur plan a supraviețuit miraculos acestui an. cel sentimental. dar și ăsta a avut nevoie de câteva resuscitări pentru a putea fi salvat. acum că trăiește va deveni colacul meu de salvare pentru anul ce tocmai a început.

la mulți ani, diana! sper sa fii în continuare cel puțin la fel de fericită cum ești de o lună și ceva încoace.

update de la laurențiu: Şi ca replică video la melodia pusă de tine:

nu eram conștientă cât de important e sa zâmbești pâna acum vreun an. zâmbeam și înainte, normal, dar cred ca o faceam mult mai rar. un simplu compliment, primit în mod repetat într-o perioada în care numai de zâmbit nu aveam chef, mi-a schimbat total modul de a gândi. de atunci zâmbesc mult mai mult. cam întotdeauna.

voi când zâmbiți? va așteptam să ne spuneți pe http://zambet.joacadeamine.ro/

știați că  12 noaptea e ora perfectă de plecat la mare?

weekend-ul care tocmai a trecut a fost așa…plin de lucruri frumoase. după ce am lenevit sâmbătă cam toată ziua, pe seară ne-am întâlnit ca să ne continuăm proiectul. și anume vizitarea tuturor parcurilor din bucurești. de această dată am ajuns în parcul plumbuita, din cartierul colentina. prima impresie n-a fost una tocmai bună întrucât am nimerit într-o zonă total neamenajată, cu niște poteci sinistre și ceva tufișuri cam de înălțimea mea. am continuat plimbarea în speranța că vom găsi în cele din urmă și parcul. și da…era acolo. și nu-i tocmai cel mai vesel parc din bucurești, nici cel mai îngrijit. probabil s-a prins de asta și primăria sectorului 2 când a amplasat pe lacul plumbuita o fântână arteziană, care-ți mai ia puțin ochii și-ți distrage atenția de la jegul de pe lac.

n-am reușit să vedem chiar tot parcul, pentru că – dezamăgiți fiind – ne-am reconfigurat planurile și-am fugit în parcul tineretului, acolo unde a avut loc urban soup night (aici sunt poze). un eveniment caritabil organizat de tara duveanu pe care în iunie l-am ratat. ca să vă faceți o idee cam care a fost atmosfera puteți urmări materialele de pe pestrada.info. după ce am mâncat supă (eu nu doar “el”) și m-am pupat cu toți cunoscuții, am plecat într-un alt parc. izvor.  la tuborg green fest, unde am prins Guano Apes. ne-am luat câte o bere, eu fără alcool, ne-am plimbat puțin pe acolo până când telefonul lui claudiu a sunat și a zis “hai în vamă”. iar ochii mei au făcut pentru un moment bling bling. un moment scurt căci “eeeel” n-a vrut să mergem, iar claudiu a plecat fără noi. ne-am așezat apoi pe un soi de iarbă și-am început o discuție despre transformările din vama veche la sfârșitul căreia “el” a zis “hai în vamă”. am fugit repede acasă la el, ne-am tras ceva haine pe noi și-am plecat la drum. prima oprire: noua benzinărie litro a rompetrol, de la kilometri 139. acolo ne-am întâlnit cu toată gașca și-am plecat mai departe. următoarea oprire: vama veche. unde am prins o fărâmă din stufstock. adică ultima melodie a zdob și zdub + bis și the amsterdams. ne-am mai învârtit pe acolo, ne-am plimbat pe plajă, am băgat mânuțele în mare, am băut ceva și pe la 7-8 am tăiat-o înapoi în bucurești. și-apoi somn de voie.

the end

în cei 7 ani de când am permisul de conducere pot să număr pe degetele de la o mână momentele în care am fost oprită de poliție pentru control. și pentru că aceste momente sunt atât de rare, se-ntâmplă fix atunci când eu am o problemă. singura dată când am fost prinsă, ce-i drept fără să-mi dau seama, s-a întâmplat acum câțiva ani când îmi expirase revizia tehnică și mi-au luat talonul.

de vreo lună de când suntem împreună circul foarte mult noaptea. iar de la el până la mine traversez cam tot orașul. m-am obișnuit deja cu locurile în care apar echipajele de poliție, însă până-n seara asta nu m-au oprit.

când am ieșit de la el din scară am avut un sentiment ciudat. cum m-am urcat în mașina, am băgat rapid capul în geantă după talon. îmi venise în minte momentul exact când mi-am mutat lucrurile dintr-o geantă în alta, însă talonul l-am lăsat acolo căci nu urma să plec prea curând cu mașina.”fuck! o să merg stresată până acasă.”

în jur de 3.30 dimineața. cum dau să ies de pe bulevardul aviatorilor, înainte de ambasada chinei, zăresc vreo 2 mașini de poliție,  alte câteva mașini oprite și 4 polițiști pe mijlocul străzii. unul dintre ei îmi face semn să opresc. pam pam. normal că este cam a treia sau a patra oară când mă-ntâlnesc cu ei fix în același loc.

-să trăiți….ăăă pardon, bună seara . agentul x, bla bla, actele la control.
-bună seară. și întind buletinul și permisul, pregătită să-ncep să mă miaunesc la el.
-v-am oprit pentru alcool. (sau ceva de genu) ați consumat?
-aaah, nu, sunt foarte răcită, îi răspund cu o voce pe care nici măcar mama n-o recunoaște de câteva zile.
-aoleu. haideți, mergeți. nu vă mai rețin. și-mi dă actele înapoi fără ca măcar să se mai uite pe ele.

fix când să plec apare și colegul, ceva mai burtos și pus pe caterincă.
-asta-i mașină de femei? că în seara asta numai femei am văzut  în mașină d-asta.
-da, să știți că și eu am văzut la fel de multe femei la volanul ei.
celălalt foarte grijuliu:
-haideți, mergeți. să vă faceți un ceai cald. o seară bună.

septembrie e luna mea. vă rog să vă purtați frumos cu ea!

e  luna în care simt mai mult ca oricând că s-a mai dus un an. e luna în care oricât de fericită aș fi, tristețea-și face un cuib mic în viața mea. e luna în care lume-și deschide porțile pentru ca eu să o descopăr. câte un pic, câte un pic. e luna în care fiecare “la mulți ani” îmi luminează fața. iar anul ăsta, septembrie e un pic mai special și plin de lucruri frumoase. abia aștept să-i simt gustul.